EnglishMagyarRomână
by Transposh - translation plugin for wordpress

Paza viitorului, introdusă de Sirgombos Security

Firma Sirgombos Security, una dintre companiile etalon la nivel național în domeniul calității în servicii de pază și protecție, a început să pună în aplicare tehnologii robotizate care să îmbunătățească serviciile de securitate și pază dintr-o societate modernă și din ce în ce mai aglomerată.

Secretul succesului în business

Prezent la ediția din acest an a Galei ”Topul Firmelor Mureșene”, unde societatea Sirgombos Security s-a aflat din nou pe lista companiilor premiate, managerul acesteia, fostul sportiv Gombos Attila, a precizat că ”o firmă trebuie să fie ca o familie unită ca să poată beneficia de succes”.

Comparativ cu anii anteriori, firma Sirgombos Security și-a schimbat radical filozofia de business în ceea ce privește eficientizarea activităților.

”În prezent, avem 260 de angajați, însă în anul 2015 am avut 530. Din acel moment, firma a crescut ca și cifră de afaceri cu 40%, dar numărul angajaților a scăzut cu aproape 50%. E adevărat că de atunci salariul minim pe economie s-a dublat, acesta fiind una dintre cele mai mari cheltuieli ale unei firme de prestări servicii, dar noi din 2005 de când am început, am avut un maraton de extindere a firmei. În ultimii ani, firma s-a străduit să își crească profitul”, a declarat, pentru cotidianul Zi de Zi, Gombos Attila.

Ca o metodă de dezvoltare și evoluare, firma Sirgombos Security asigură paza și protecția pentru clienți din mai multe zone ale țării, începând de la Arad și București la Iași și Timișoara.

Pază robotizată

În ceea ce privește personalul, angajații trebuie să dețină un atestat pentru a avea dreptul să profeseze într-o firma de pază și protecție. În acest sens, cu ideea bine stabilită de a consolida firma, Gombos Attila a găsit o soluție inovatoare.

”Pentru că trăim într-o eră a tehnologiei care este într-o dezvoltare exponențială am introdus un alt tip de pază care este robotizată, automatizată. În acest fel cheltuiala clientului scade la 50%, iar siguranța și modul de a presta servicii crește cu 50% față de paza umană”, a explicat Gombos Attila.

Chiar dacă paza robotizată reprezintă viitorul, managerul firmei Sirgombos Security susține că pe raza județului Mureș clienții încă nu ”îmbrățișează” pe deplin această schimbare care aduce numai avantaje, fiind și mai sigură, dar și mai puțin costisitoare.

Alex TOTH

Andreea GONDOR

Sursa: Zi de Zi

Gombos Attila – noutăți referitoare la siguranța imobilelor și persoanelor

Grație tehnicii moderne, sistemele de securitate sunt îmbunătăție în permanență.

„Există trei tipuri mari de monitorizare: monitorizare perimetrală cu camere de luat vederi, monitorizarea cu senzor, cu sistemul de alarmă exterior și monitorizarea cu senzor, cu sistem de alarmă interior. Formula ideală este monitorizarea în cascadă, care presupune toate cele trei variante enumerate anterior”.  Gombos Attila

Managerul companiei Gombos Security, una dintre firmele cu experiență în domeniul pazei și monitorizării, ne-a oferit detalii despre noi măsuri de siguranță care vizează persoane, cartiere rezidențiale și obiectivele industriale, în condițiile în care în ultimul timp a crescut numărul de furturi din locuințe.

Rep.: Având în vedere creșterea numărului de cartiere rezidențiale în Târgu Mureș și zonele limitrofe, ce tipuri de monitorizare există pentru creșterea gradului de siguranță a locatarilor ?

Gombos Attila: Desigur, cum am mai spus și în alte dăți, la o investiție de 80.000-100.000 de euro sau mai mult, e păcat să nu mai faci un efort de 25-30 de euro/lună pentru siguranța familiei. Aici vorbim de un sistem de alarmă cu monitorizare în dispecerat și, dacă se dorește, cu camere video. O cheltuială mică poate oferi liniște, siguranță și șanse mari de recuperare a pagubelor, dacă se ajunge la pagube.

Aici aș vrea să scot în evidență un serviciu pe care îl oferim noi, cei de la Gombos Security, pentru zonele rezidențiale. E vorba despre patrulare. Mai exact, dacă locatarii din anumite zone sunt organizați într-o asociație, pot beneficia, contra cost, de un serviciu de patrulare, fie pentru 24 de ore din 24, sau doar pe timpul nopții. Acest lucru înseamnă că echipele Gombos Security asigură patrularea în respectiva zonă, oferind siguranță atât pentru persoanele care locuiesc aici cât și pentru bunuri. Dacă s-ar asocia, de exemplu, într-un astfel de proiect, 100 de locuințe, ar presupune un cost de aproximativ 50 lei lei/lună de familie. Consider că nu este un cost deloc mare, având în vedere beneficiile.

Servicii de gardare

Rep.: Există și alte tipuri de măsuri pentru siguranța persoanelor ?

Gombos Attila:  Da. Deși Municipiul Târgu Mureș nu se află pe locuri fruntașe într-un clasament al zonelor cu nivel infracțional de risc mare, există cazuri în care oamenii doresc măsuri sporite de siguranță. Aici noi oferim un serviciu de gardare, altfel spus pază și monitorizare permanentă a siguranței unei persoane. Cu ajutorul telefonului, persoana respectivă este monitorizată permanent și prin apăsarea unui buton de către cel aflat în pericol putem interveni imediat. În câteva minute ajungem la persoana pe care o putem localiza foarte repede. Mai ales în contextul celor petrecute recent la Caracal, cred că măsuri care ar spori siguranța persoanelor sunt binevenite.

Pază automatizată

Rep.:  Ne spuneați într-o discuție anterioară despre metode de pază care sunt mai eficiente și mai ieftine decât paza umană…

Gombos Attila:  Da, așa este. Noi am dezvoltat în ultimii ani un serviciu care vizează în special segmentul industrial, dar poate fi aplicat și la proprietăți civile, dacă se dorește. E vorba despre pază automatizată. În acest caz, aparatura performantă înlocuiește cu succes paza umană. E vorba despre sisteme moderne de monitorizare, care semnalează precis zona prin care se încearcă pătrunderea într-un perimetru stabilit și apoi, prin supravegherea video, putem vedea despre ce este vorba. Aș preciza că la tipul acesta de monitorizare costurile sunt cu 50 % mai mici decât în cazul monitorizării cu pază umană, iar eficiența este mai mare.

Rep.: Care sunt, în general, timpii de intervenție?

Gombos Attila:  De când am pornit această activitate, am încercat permanent să reducem timpul în care ajunge informația la echipajul de intervenție. Nu de mult timp am implementat un sistem foarte modern, prin care informația efracției ajunge direct la echipaj și i se arată acestuia automat prin Google Maps cum să ajungă la obiectiv și cum să evite ambuteiajele din trafic. Uneori, chiar și 20-30 de secunde pot face diferența, deci este nevoie de aparatură cât mai bună pentru rezultate optime. În medie, timpul de intervenție este de 5-7 minute.

Rep.: Care ar fi un cost minimal al serviciilor de monitorizare pe care le oferiți?

Gombos Attila: În funcție de locația obiectivului, costul începe de la 80-100 lei pe lună. Ținând cont de eventualele prejudicii pe care le poate preveni, investiția nu e mare. În plus, liniștea omului în propria casă e neprețuită. Gradul de siguranță și liniștea familiei sunt mult mai mari atunci când există sisteme care să protejeze o casă sau un apartament. (S.G.)

Sursa: https://www.zi-de-zi.ro

MRT Motorshow 2019

Echipa Gombos Security la inaltime la MRT Motorshow 2019, suntem onorati ca am putut fi parternerii unui eveniment de succes!

Vigilenta echipajului de intervenție a prevenit un incendiu de proporții si o paguba majora la un client Gombos Security din Tirgu Mures.

Vigilenta echipajului de intervenție a prevenit un incendiu de proporții si o paguba majora la un client Gombos Security din Tirgu Mures.
In dimineața zilei de 22 Ianuarie 2019 in urma declanșării alarmei, agenții Gombos Security au constatat un puternic miros de fum si au solicitat anunțarea imediata a beneficiarului si a pompierilor prin dispecerat. Agenții au asistat beneficiarul la pătrunderea in incinta clădirii, unde împreuna cu acesta au depistat rapid cauza fumului, fiind vorba de o defecțiune tehnica a centralei termice.
Agenții si dispeceratul Gombos Security au colaborat cu pompierii pentru o intervenție cât mai eficientă având ca scop minimalizarea pagubelor clientului.

Siguranța locuinței și a persoanelor trebuie să fie pe mâini bune!

Managerul firmei Gombos Security, una dintre companiile etalon la nivel național în domeniul calității în servicii de pază și protecție, Attila Gombos, ne-a oferit mai multe informații utile. Managerul com- paniei mureșene se referă la necesitatea măsurilor de securitate și pază într-o so- cietate din ce în ce mai aglomerată și mai rapidă. Citeste mai multe…

A vrut să sustragă 40l de motorină.

In seara de 11.09.2018, la ora 21:30 agentii de securitate GOMBOS SECURITY au surprins o persoana suspecta, care a incercat sa sustraga 40 l de motorina de la uilajele de pe platforma de lucru a autostrazii Transilvania. 

Agentii de securitate au prins faptasul si l-au predat organelor politiei. 

De ce sa alegi Gombos Security?

Daca esti organizator de evenimente socio-culturale, (primarie, consiliu local sau pur si simplu doresti sa administrezi un festival) Gombos Security iti vine in ajutor cu servicii de paza si protectie. 

Acum cu atat mai mult cu cat legea 333/2003 te obliga, in calitate de promoter, sa oferi participantilor aceste servicii absolut indispensabile. 

De ce sa alegi Gombos Security?

Atunci cand spui Gombos Security te referi la servicii de paza si protectie, monitorizare si interventie rapida de cea mai inalta calitate la cele mai mici preturi de pe piata. 

Agentii de securitate interventie sunt antrenati si instruiti pentru a face fata celor mai dificile situatii, astfel incat sa se restabileasca ordinea cat mai rapid. 

Gombos Security a asigurat paza si siguranta evenimentelor: tabara E.M.I., “Zilele satului com. Craciunesti”, SIC Feszt si Festivalul de teatru Passio.

Mureșul Rezidențial. Decizia care vă poate oferi liniște și siguranță în casă nouă

Prinși de multitudinea de probleme pe care le presupune o casă nouă, mulți locatari lasă la final sau ignoră capitolul siguranță. Pentru a veni în sprijinul lor, am dezvoltat acest subiect într-un dialog cu Gombos Attila, managerul firmei Gombos Security, una dintre companiile cu experiență în domeniul protecției și pazei.

Citiți in continuare aici: http://www.zi-de-zi.ro/

Gombos Security – Campioni in domeniul serviciilor de paza!

diploma2

Diploma GENEVA 2015

Century International Quality ERA Convention Geneva 2015 face parte din programul anual BID Awards, conceput pentru a recunoaste prestigiul companiilor importante, a organizațiilor și a oamenilor de afaceri din lumea business.
Pentru mai multe detalii click AICI